In perioada 1-4 noiembrie Federația Română de Aikido Modern in parteneriat cu Romsilva - Directia silvică Gorj, Ocolul silvic Polovragi - au desfășurat proiectul de educație ecologică și forestieră

06 nov 2023
Dragi părinți,am petrecut împreună momente deosebite.

Copiii sunt minunați doar că trebuie să le fim modele și împreună să le facem un drum frumos in viața. Să se poată bucura de fiecare moment în care ei doresc sa experimenteze modalități practice și prin  care ei sa dobândească cunoștințe  ce le vor folosi in viața de adult.

Am început cu o activitate inedită -  pe care shihan Mihaela Ioniță a ridicat- o la grad de artă- Armonia Culorilor de toamnă într-un moment al unui apus de soare splendid. Imaginația și creativitatea copiilor au depășit orice limită. Extraordinar!

In fiecare zi ne-am ocupat cu pregătirea meselor. Bucate gustoase din ingrediente naturale locale au făcut pe copii sa se linga pe degete zilnic.

100 de brăduți și-au găsit locul în pământul minunat al lui Decebal plantați cu efort și multă dăruire de copii. Când au văzut că pe pârâurile ce curg din veacuri există mizerie nu am putut sta degeaba.

1500 kg de deșeuri au fost adunate de copii și date Primăriei pt depozitare și reciclare.

Am găsit- o apoi pe bunica Maria ,o bătrână ce sta in creierii munților săracă și tristă, ne-am mobilizat și i-am făcut o bucurie mare: alimente pt o lună de zile. Lacrimi de bucurie și mii de mulțumiri am primit de la bunica Maria.

Am avut o săptămână minunată! Mulțumim pt că ați avut curajul să îi lăsați pe copii sa devină adulți prin propriile experiențe! Va așteptăm cu drag la următorul proiect.

Echipa Aikido Modern vă dorește un weekend minunat.